Voucherele de vacanță pot fi utilizate și pentru acoperirea cheltuielilor cu taberele școlare, a stabilit Parlamentul, prin adoptarea unui proiect de lege în acest sens.
Singurul centru de echitație din Buzău a fost înființat în urmă cu doi ani de un buzoian care a decis să își îndeplinească un vis în condițiile în care nu știa mai nimic despre cai și pentru care nu a contat că în Buzău, statul deține două herghelii cu sute de cai la Rușețu și Cislău.
Ministerul Turismului s-a autosesizat și verifică o asociație care a organizat tabere internaționale pentru copii, fără a avea licență de turism. Zeci de copii au fost blocați pe aeroporturile din Viena și Milano, fără a avea bilete de avion pentru întoarcere, unii fiind în continuare la Tokio. Ministerul precizează că și anul trecut asociația a organizat astfel de tabere, fiind sancționată.
Peste 1.000 de copii români participă anual în tabere de studii în străinătate, în peste 15 țări din Europa, la care se adaugă China, Noua Zeelandă, Canada, Australia sau SUA, tot mai mulți părinți alegând această variantă pentru dezvoltarea educațională a copiilor lor. Anul acesta numărul cererilor pentru taberele de studii în străinătate dedicate elevilor din licee și școli generale a crescut cu aproximativ 30% față de 2015.